sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Sfântul Apostol Andrei






Sfântul Apostol Andrei


In vremea aceea de demult
Trăia Andrei în Duhul Sfănt
Pescar a fost și-l cunoștea
Pe Sf.Ioan ce boteza

Petru,era fratele lui
Și ucenic al Domnului
La început erau pe mare
Apoi însoțitori pe cale

Mântuitorul I-a iubit
"Pescari de oameni" I-a numit
Minunile să le vestească
Și păinile să le înmulțească

Dintre Apostoli cel dintâi chemat
Era viteaz și mic de stat 
Iar soarta lui îl aducea
Să păstorească-n Dobrogea

Andrei și frații de credință
Au împlinit a Lui dorință
La neamuri ei au predicat
Și-n lume Crucea au purtat.



                                                T

vineri, 15 noiembrie 2013

Revelație/Versuri Carmen Letcă

Revelație

Mă trezesc la lumina zorilor
În trupul ostenit de păcate
Și beau din izvorul lacrimilor
Măicuța cea Sfântă,le știe pe toate

Resemnat auzul îmi tremură
La candela vechilor psalmi
Petale de rouă se scutură
Veșmântul Mariei și ochii ei calmi

Genunchii îmi plec în cântări îngerești
La poarta spre viață și Heruvimi
O rugă fierbinte la cele cerești
Ne poartă tu Maică,spre inălțimi

Și gândul se agață de-o rază de soare,
Nădejdea se naște în vremea de-apoi
Fiului Tău îi cere iertare,
Preasfântă Fecioară,ai grijă de noi !